EIRP Proceedings, Vol 2 (2007)

DREPTUL LA APĂRARE ŞI APĂRAREA DREPTULUI LA APĂRARE

Sorin Besleaga

Abstract


Încă din timpurile vechi, s-a născut convingerea că indivizii au anumite drepturi ce decurg din însăşi
natura umană. Sofiştii au fost primii gânditori care au avansat teza că „omul este stăpânul destinului său".
Platon şi Aristotel au dezvoltat ideea, postulând că „din punct de vedere natural oamenii sunt egali şi
numai prin lege devine cineva liber sau sclav"1.
In secolele XVII - XVIII, raţionaliştii reuşesc să pună bazele ştiinţifice ale doctrinei
drepturilor individuale ale omului, substituind revelaţia cu raţiunea, din această scoală dezvoltându-se ulterior
teoria contractului social. Şcoala istorică contestă teoria drepturilor naturale imanente şi recunoaşte
importanţa libertăţilor individuale, precum şi necesitatea justiţiei sociale în forma organizată a societăţii.
De reţinut că în sistemul acuzatorial şi în special la greci şi la romani, apărarea era exercitată de
profesionişti.

References



Full Text: PDF

Refbacks

  • There are currently no refbacks.
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution 4.0 International License.