EIRP Proceedings, Vol 2 (2007)

DACĂ COMUNICARE NU E, DIPLOMAŢIE NU E !

Constantin Frosin

Abstract


Orice societate, orice organism care caută să se dezvolte, trebuie să se supună anumitor reguli
- fie doar şi pentru a evita dezordinea. O formă de ierarhie există, se ştie, în orice societate organizată.
De îndată ce grupările umane cele mai primitive au depăşit stadiul familial, se întâlneşte o ordine
ierarhică, în care autoritatea aparţine adesea unei caste închise, care se sprijină pe practici magice (!).
In societăţile evoluate, ordinea este o necesitate ineluctabilă şi imperioasă, căci infinita complexitate a
raporturilor umane impune respectarea unor reguli indispensabile desfăşurării paşnice a vieţii în
comun.
Diplomaţia guvernează raporturile dintre state. Este arta de a atrage simpatii faţă de ţara
respectivă şi de a se înconjura cu prieteni care-i protejează independenţa, dar şi de a rezolva pe cale
paşnică conflictele internaţionale. In acelaşi timp, este tehnica ce prezidă dezvoltării, cu efect asupra
lumii pacifice şi conciliatoare, a relaţiilor internaţionale.

References



Full Text: PDF

Refbacks

  • There are currently no refbacks.
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution 4.0 International License.