EIRP Proceedings, Vol 2 (2007)

Abstract

Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind drepturile copilului adoptată la data de 20
noiembrie 1989. Textul care a revoluţionat viziunea juridică asupra statutului copilului, prin prisma
prerogativelor fundamentale care aparţin oricărui copil, în calitatea sa de mic om, l-a reprezentat
Convenţia internaţională asupra drepturilor copilului1, adoptată în unanimitate de Organizaţia
Naţiunilor Unite la data de 20 octombrie 1989 şi ratificată apoi de toate statele membre ale ONU, cu
excepţia S.U.A şi Somaliei. Această convenţie recunoaşte copilului un ansamblu de drepturi
fundamentale, printre care enunerăm dreptul la viaţă al fiecărui copil (art. 6.1), dreptul de a-şi
cunoaşte, în măsura posibilului, părinţii şi de a fi îngrijit de aceştia (art. 7), dreptul copilului de a nu fi
separat de părinţi împotriva voinţei lor (art. 9), dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei
probleme care îl priveşte şi de a fi ascultat în orice procedură judiciară sau administrativă care îl
priveşte (art. 12.2), dreptul la libertatea de expresie (art. 13), dreptul la libertatea de gândire, de
conştiinţă şi religie (art. 14), dreptul la respectarea vieţii private (art. 16), dreptul copilului de a se
bucura de cea mai bună stare de sănătate şi de a beneficia de servicii medicale şi de recuperare (art.
24), dreptul la educaţie (art. 28) etc.